Ideile prind viață prin credite pentru afaceri
Cu ajutorul creditelor pentru afaceri, visul oricărei persoane de a schimba mediul corporatist cu cel antreprenorial poate deveni realitate. Cu toate acestea, drumul către antreprenoriat nu este unul ușor, un obstacol des întâlnit de micii întreprinzători fiind accesul la finanțare. Deși ideea de libertate este atractivă, antreprenoriatul, pe lângă lejeritatea în stabilirea programului și activităților de zi cu zi înseamnă responsabilitate și foarte multă muncă. Oricum ar fi drumul sau finalitatea acestuia, când lucrurile sunt făcute din pasiune totul pare mai ușor.
Pasiunea și respectul pentru meserie sunt două valori pe care Mikro Kapital le apreciază și, în același timp, le promovează oferind ajutor sub forma creditelor pentru afaceri tuturor celor la început de drum, care au afaceri mici sau celor care nu găsesc o soluție în sistemul bancar. Știm că posibilitatea obținerii unui credit rapid pentru afaceri constituie o șansă în dezvoltarea acesteia, de aceea am dezvoltat programul flexibil de creditare sprijinind astfel economia.
Clienții pot beneficia de sume până la 45.000 lei doar cu garanții personale și pachet minim de documente cum ar fi: cărți de identitate asociați/ garanți personali, acte care se referă la situația financiară și actele legale ale firmei. Împrumuturile sunt oferite dacă firmele au cel puțin 3 luni de activitate economică. Abordarea clienților este individuală, personalizată, având ca obiectiv înțelegerea fiecărei afaceri.
Oricare ar fi ideea de afacere fie că e vorba de o ceainărie, o cofetărie sau un salon cosmetic, merită dusă la bun sfârșit, iar Mikro Kapital o spijină prin acordarea creditelor rapide, flexibile din punct de vedere al garanțiilor. Aceste metode de finanțare pot fi accesate pentru orice tip de investiție are nevoie o afacere: echipamente, cumpărare de spații, terenuri, plata furnizorilor sau a datoriilor la stat.
Mikro Kapital oferă și consultanță în dezvoltarea afacerii, astfel clienții găsesc soluții personalizate și oferte în funcție de modelul de afacere și de trăsăturile sale specifice, găsesc în aceeași măsură explicații în legătură cu tot ceea ce înseamnă riscul unui credit pentru afaceri. Astfel se stabilește un raport de colaborare și încredere între client și finanțator.
Creditele pentru afaceri pot fi accesate, totodată, și cu scopul de a susține și dezvolta activitățile de zi cu zi ajutând așadar afacerea să înflorească. În concluzie, metodele de finanțare oferite de Mikro Kapital reprezintă soluția ideală pentru afacerile la început de drum sau pentru antreprenorii care doresc să-și îmbunătățească activitățile în curs. În noi găsești un partener de nădejde care înțelege nevoile micilor antreprenori și oferă soluții avantajoase în timp rapid.